Retour
pūnītĭō,
Page numérisée
pūnītus,
Ouvrir
pūnītŏr,
ōris,
m. (punio), celui qui punit :
Suet.
Cæs.
67 ;
Val. Max.
6, 1, 8
||
vengeur :
doloris sui
Cic.
Mil.
35,
de son ressentiment.