tŭnĭcātus, a, um (tunica), vêtu d'une tunique : Cic. Cæl. 11 ; Mart. 10, 51, 6 ||
qui n'a que la tunique = de petite condition, du bas peuple : Pl. Pœn. 1121 ; Cic. Agr. 2, 94 ; Hor. Ep. 1, 7, 65 ; Tac. D. 7.